PAINE

PAINE
*  l kg faina de grau      
   1 lingura drojdie    
  0,5 litri apa
*    l lingurita zahar         
  1 lingurita untdelemn
  1 lingura sare
Plamadeala:
*  Drojdia se desface in putina apa calda si o lingurita de zahar apoi se amesteca cu 2-3 pumni de faina si putina apa calduta
*  Plamadeala obtinuta se bate pana face basici, se presara cu faina si se lasa sa creasca la caldura, spre 1 ora 
Aluat:
* Faina ramasa se cerne in copaie
*Cand plamadeala a crescut, se amesteca cu faina, ulei si sare si se framanta, turnand apa calda, putin cate putin, pana nu se mai lipeste de maini
*   Se lasa coca la dospit, cat e nevoie — 2-3 ore
*  Aluatul se formeaza paini si se da la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas
Painea — reper simbolic. In gandirea traditionala, painea si colacul concentreaza o simbolica in totalitate benefica: bucurie, rodnicie, belsug, fertilitate, puritate, inscrise pe o axa comuna, aceste semnificatii se acumuleaza intr-o energie simbolica pe care omul se straduieste s-o capteze.
In obiceiurile populare traditionale, painea este adesea simbol al divinitatii, ceea ce o detasaza intr-o posibila ierarhie a reperelor simbolice in cultura populara. Ea este identificata cu anumite divinitati in secvente ale obiceiurilor de Craciun sau de Paste, de inmormantare sau de comemorare a mortilor, cand paine sau colaci, special modelati, primesc nume de divinitati (Craciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) si sunt oferiti ca ofranda rituala (Jertfa''). Putem presupune practica de reprezentare prin aluatul de paine a unor divinitati (singurul aliment investit cu aceasta calitate) ca fiind anterioara crestinismului, care a identificat painea cu trupul lui lisus Hristos, precizand clar simbolismul ei.
Principalele faze ale indelungatului proces de munca al agricultorului incep cu painea, prototipul efectului final al muncii in credinta influentarii magico-rituale a rodniciei pamantului: in Bucovina se asaza o paine pe plug sau pe prima brazda trasata; in Moldova se pune in coarnele boilor, la „pornitul plugului", o paine sau un colacel in forma de opt, iar in Dobrogea se rupe o paine sau un colacel, pe ogor, in cornul plugului, in Moldova, inceputul aratului de toamna este insotit de daruirea de colaci sau paine preparata din graul obtinut la inceputul secerisului.
incheierea muncilor agricole si inceputul celorlalte faze de munca au drept simbol, de asemenea, o paine, in Transilvania, la ceremonia agrara a cununii, cand alaiul seceratorilor intra cu buzduganul in casa, trebuie sa gaseasca pe masa o paine, in Oltenia, cand se face prima data paine din graul nou, se prepara un colacel mic sau o paine de care se leaga busuioc, sporis sau alte flori. Sunt scufundate in fantana, dupa care se dau copiilor sa le manance in credinta ca „graul va fi spornic si curat".
„Facutul painii" sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marcheaza, de fapt, intrarea in sarbatoare, purificand inceputul perioadei prin valentele rituale ale aluatului si solemnizand timpul sarbatoresc prin prezenta painii.
Faza de pregatire a prepararii painii este marcata de acte obligatorii — femeia trebuie sa respecte cu cateva zile inainte interdictii sexuale si alimentare (sa tina post), trebuie sa se spele, sa-si schimbe camasa si, mai ales, acoperitoarea capului.
Prima faza a transformarii fainii in paine, cernutul, respecta reguli specifice unui act ritual: el trebuie sa se realizeze dimineata in zori, „pe nemancate", in deplina tacere. Aceleasi reguli privind timpul ritual (zorii), starea de puritate cat si un anumit comportament se impun si pentru aducerea apei necesare apa care numai in aceste  conditii capata valoare magico-rituala: „apa neinceputa" (uneori, „apa neinceputa" este inlocuita cu roua).
Adaugarea sarii, personificata in unele credinte populare ca „mama lui Dumnezeu" sau sfanta (numita Sfanta dreptate), este de natura sa mareasca puterile magico-rituale ale painii.
Nu mai putin semnificativa este adaugarea fermentului. Simbol al fortei vitale, prin care aluatul capata viata, „rasare", „infloreste", „creste", fermentul invie coca-ea „dospeste", devine „vie". Coca reia, astfel, drumul grauntelui semanat care rasare, infloreste, creste, fiinta vie a carei dezvoltare este urmarita cu atentie de cultivator.
Pe langa unele formule de invocatie, „framantatul" aluatului, „muncitul" lui presupune un mare efort. Cu cat painea este mai mult „muncita", cu atat valoarea ei spirituala creste.
De observat ca aluatul capata conotatii rituale direct legate si de statutul de varsta al aceleia ce il framanta. O fetita mica pentru „turta ursitorilor" (in sate din Ialomita, Olt sau Dolj), o fata mare pentru colacul miresei si o femeie batrana pentru colacii de inmormantare sunt, in genere, categoriile de varsta ce isi pun amprenta asupra virtutilor magico-rituale ale aluatului.
O anumita tehnica rituala, bazata pe gesturi si formule consacrate — aprinderea cuptorului cu ramura de Arminden, cand se coace painea din grau nou, stropirea cuptorului cu apa sfintita, trasarea unei cruci imaginare  la gura cuptorului, rostirea unor formule de invocatie — insoteste trecerea  prin foc a painii (Marianne Mesnil numeste aceasta prefacere trecerea de la „crud" de la „primitiv" sau „salbatic", de la „natural" — la „cult" n.n.).
La scoaterea painii, credinta spune: cuptorului trebuie „sa-i lasi ceva" in schimbul painii, „sa nu ramana gol", de aceea se pun lemne in cuptor  sau un blid cu apa sau doar se stropeste cuptorul cu apa. (din „Pasi spre sacru" de Ofelia Vaduva)

originals