MITITEII a la Pastorel

MITITEII a la Pastorel

Personal, prefer reteta veche a batranilor, cu multe carnuri amestecate. Dar nu pot sa trec peste un clasic si nici sa va las neinformati, prin omisiune vinovata. Mai mult, din prudenta, voi cita pe simbolul gastronomiei romanesti (ca veni vorba de clasici: nu inteleg de ce exceptionala carte de bucate a lui Negruzzi si Kogalniceanu e intr-o eclipsa atat de indelungata si nemeritata!)

„Carne de vita de la ceafa sau de la coada, sau pulpa —capacul La 1 kilogram de carne un sfert seu gros si curatat de piele. Carnea, impreuna cu seul, se trece de doua ori prin masina de tocat. Se adauga in carne miez de franzela (de marimea unei lamai), muiat in mujdei de usturoi, sare, o lingurita de mirodenii: enibahar, chimen (daca vrei), piper si o jumatate lingurita bicarbonat. Framanti pana se face o pasta omogena. Uzi cu apa un fund de lemn si palmele. Sucesti cate o bucata pe masa pana obtii forma cilindrica stiuta. Tai in bucati potrivite si-i asezi umezi pe-o farfurie, ii pui la rece cateva ore. Pui gratarul incins, pe care ai asezat un rand de mititei, la foc moale. Cat stau la foc, ii invartesti mereu, pana se intaresc. Dupa ce s-au prajit o serie, se servesc intr-un vas acoperit si incalzit (altfel se sleiesc din cauza seului). in timp ce se consuma o serie, se pune la foc seria urmatoare. Prajirea trebuie sa se faca incet, ca sa nu se pripeasca in exterior, ramanand cruzi la mijloc".

As putea incerca sa ma gandesc, cu tot dragul, la un vin baubil din amintirile mele de student culegator de struguri la Minis: Burgund Mare. Se contura ca un vin rosu de cupaj, dar, dupa lunga vara-toamna a lui '77, si ca un vin de masa placut si floral.

Azi, stiu ca Burgundul a prins radacina nu numai in Banat, la Recas si Minis, ci si in Moldova.

MITITEII a la Pãstorel

Personal, prefer reþeta veche a bãtrânilor, cu multe cãrnuri amestecate. Dar
nu pot sã trec peste un clasic ºi nici sã vã las neinformaþi, prin omisiune vinovatã.
Mai mult, din prudenþã, voi cita pe simbolul gastronomiei româneºti (cã
veni vorba de clasici: nu înþeleg de ce excepþionala carte de bucate a lui
Negruzzi ºi Kogãlniceanu e într-o eclipsã atât de îndelungatã ºi nemeritatã!)
„Carne de vitã de la ceafã sau de la coadã, sau pulpã – capacul. La 1 kilogram
de carne un sfert seu gros ºi curãþat de piele. Carnea, împreunã cu seul,
se trece de douã ori prin maºina de tocat. Se adaugã în carne miez de franzelã
(de mãrimea unei lãmâi), muiat în mujdei de usturoi, sare, o linguriþã de mirodenii:
enibahar, chimen (dacã vrei), piper ºi o jumãtate linguriþã bicarbonat.
Frãmânþi pânã se face o pastã omogenã. Uzi cu apã un fund de lemn ºi palmele.
Suceºti câte o bucatâ pe masã pânã obþii forma cilindricã ºtiutã. Tai în
bucãþi potrivite ºi-i aºezi umezi pe-o farfurie. Îi pui la rece câteva ore. Pui grãtarul
încins, pe care ai aºezat un rând de mititei, la foc moale. Cât stau la foc,
îi învârteºti mereu, pânã se întãresc. Dupã ce s-au prãjit o serie, se servesc
într-un vas acoperit ºi încãlzit (altfel se sleiesc din cauza seului). În timp ce se
consumã o serie, se pune la foc seria urmãtoare. Prãjirea trebuie sã se facã
încet, ca sã nu „se pripeascã în exterior, rãmânând cruzi la mijloc“.
Aº putea încerca sã mã gândesc, cu tot dragul, la un vin bãubil din amintirile
mele de student culegãtor de struguri la Miniº: Burgund Mare. Se contura
ca un vin roºu de cupaj, dar, dupã lunga varã-toamnã a lui ’77, ºi ca un vin de
masã plãcut ºi floral.
Azi, ºtiu cã Burgundul a prins rãdãcinã nu numai în Banat, la Recaº ºi
Miniº, ci ºi în Moldova.