Paine cu branza coapta si rosii

Paine cu branza coapta si rosii

         Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 paine pentru sandviciuri (bagheta sau paine neagra patrata), 5 linguri ketchup, 500 g rosii, 400 g branza telemea, sare, piper, 1 legatura de patrunjel, 2 catei de usturoi, 4 linguri untdelemn.          Mod de preparare: 1. Se taie painea felii egale si se ung cu ketchup. 2. Se spala rosiile, se taie felii. Se taie felii si telemeaua. Se pune pe feliile de paine, branza la baza, deasupra rosiile. Se sareaza (daca branza nu e prea sarata), se pipereaza. 3. Se spala patrunjelul si se toaca marunt. La fel usturoiul. Se amesteca bine cu untdelemnul si se intinde pasta obtinuta peste fiecare felie de rosie. 4. Se pun sandviciurile pe o tava si se baga la cuptor 5 minute, sub arzatorul pentru gratar.

PAINE

PAINE

*  l kg faina de grau      

 •  1 lingura drojdie    

•  0,5 litri apa

*    l lingurita zahar         

•  1 lingurita untdelemn

•  1 lingura sare

Plamadeala:

*  Drojdia se desface in putina apa calda si o lingurita de zahar apoi se amesteca cu 2-3 pumni de faina si putina apa calduta

*  Plamadeala obtinuta se bate pana face basici, se presara cu faina si se lasa sa creasca la caldura, spre 1 ora 

Aluat:

* Faina ramasa se cerne in copaie

*Cand plamadeala a crescut, se amesteca cu faina, ulei si sare si se framanta, turnand apa calda, putin cate putin, pana nu se mai lipeste de maini

*   Se lasa coca la dospit, cat e nevoie — 2-3 ore

*  Aluatul se formeaza paini si se da la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas

Painea — reper simbolic. In gandirea traditionala, painea si colacul concentreaza o simbolica in totalitate benefica: bucurie, rodnicie, belsug, fertilitate, puritate, inscrise pe o axa comuna, aceste semnificatii se acumuleaza intr-o energie simbolica pe care omul se straduieste s-o capteze.

In obiceiurile populare traditionale, painea este adesea simbol al divinitatii, ceea ce o detasaza intr-o posibila ierarhie a reperelor simbolice in cultura populara. Ea este identificata cu anumite divinitati in secvente ale obiceiurilor de Craciun sau de Paste, de inmormantare sau de comemorare a mortilor, cand paine sau colaci, special modelati, primesc nume de divinitati (Craciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) si sunt oferiti ca ofranda rituala (Jertfa''). Putem presupune practica de reprezentare prin aluatul de paine a unor divinitati (singurul aliment investit cu aceasta calitate) ca fiind anterioara crestinismului, care a identificat painea cu trupul lui lisus Hristos, precizand clar simbolismul ei.

Principalele faze ale indelungatului proces de munca al agricultorului incep cu painea, prototipul efectului final al muncii in credinta influentarii magico-rituale a rodniciei pamantului: in Bucovina se asaza o paine pe plug sau pe prima brazda trasata; in Moldova se pune in coarnele boilor, la „pornitul plugului", o paine sau un colacel in forma de opt, iar in Dobrogea se rupe o paine sau un colacel, pe ogor, in cornul plugului, in Moldova, inceputul aratului de toamna este insotit de daruirea de colaci sau paine preparata din graul obtinut la inceputul secerisului.

incheierea muncilor agricole si inceputul celorlalte faze de munca au drept simbol, de asemenea, o paine, in Transilvania, la ceremonia agrara a cununii, cand alaiul seceratorilor intra cu buzduganul in casa, trebuie sa gaseasca pe masa o paine, in Oltenia, cand se face prima data paine din graul nou, se prepara un colacel mic sau o paine de care se leaga busuioc, sporis sau alte flori. Sunt scufundate in fantana, dupa care se dau copiilor sa le manance in credinta ca „graul va fi spornic si curat".

„Facutul painii" sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marcheaza, de fapt, intrarea in sarbatoare, purificand inceputul perioadei prin valentele rituale ale aluatului si solemnizand timpul sarbatoresc prin prezenta painii.

Faza de pregatire a prepararii painii este marcata de acte obligatorii — femeia trebuie sa respecte cu cateva zile inainte interdictii sexuale si alimentare (sa tina post), trebuie sa se spele, sa-si schimbe camasa si, mai ales, acoperitoarea capului.

Prima faza a transformarii fainii in paine, cernutul, respecta reguli specifice unui act ritual: el trebuie sa se realizeze dimineata in zori, „pe nemancate", in deplina tacere. Aceleasi reguli privind timpul ritual (zorii), starea de puritate cat si un anumit comportament se impun si pentru aducerea apei necesare apa care numai in aceste  conditii capata valoare magico-rituala: „apa neinceputa" (uneori, „apa neinceputa" este inlocuita cu roua).

Adaugarea sarii, personificata in unele credinte populare ca „mama lui Dumnezeu" sau sfanta (numita Sfanta dreptate), este de natura sa mareasca puterile magico-rituale ale painii.

Nu mai putin semnificativa este adaugarea fermentului. Simbol al fortei vitale, prin care aluatul capata viata, „rasare", „infloreste", „creste", fermentul invie coca-ea „dospeste", devine „vie". Coca reia, astfel, drumul grauntelui semanat care rasare, infloreste, creste, fiinta vie a carei dezvoltare este urmarita cu atentie de cultivator.

Pe langa unele formule de invocatie, „framantatul" aluatului, „muncitul" lui presupune un mare efort. Cu cat painea este mai mult „muncita", cu atat valoarea ei spirituala creste.

De observat ca aluatul capata conotatii rituale direct legate si de statutul de varsta al aceleia ce il framanta. O fetita mica pentru „turta ursitorilor" (in sate din Ialomita, Olt sau Dolj), o fata mare pentru colacul miresei si o femeie batrana pentru colacii de inmormantare sunt, in genere, categoriile de varsta ce isi pun amprenta asupra virtutilor magico-rituale ale aluatului.

O anumita tehnica rituala, bazata pe gesturi si formule consacrate — aprinderea cuptorului cu ramura de Arminden, cand se coace painea din grau nou, stropirea cuptorului cu apa sfintita, trasarea unei cruci imaginare  la gura cuptorului, rostirea unor formule de invocatie — insoteste trecerea  prin foc a painii (Marianne Mesnil numeste aceasta prefacere trecerea de la „crud" de la „primitiv" sau „salbatic", de la „natural" — la „cult" n.n.).

La scoaterea painii, credinta spune: cuptorului trebuie „sa-i lasi ceva" in schimbul painii, „sa nu ramana gol", de aceea se pun lemne in cuptor  sau un blid cu apa sau doar se stropeste cuptorul cu apa. (din „Pasi spre sacru" de Ofelia Vaduva)

Paine

PÂINE
• 1 kg fãinã de grâu • 1 lingurã drojdie • 0,5 litri apã
• 1 linguriþã zahãr • 1 linguriþã untdelemn • 1 lingurã sare
Plãmãdealã:
• Drojdia se desface în puþinã apã caldã ºi o linguriþã de zahãr apoi e
amestecã cu 2-3 pumni de fãinã ºi puþinã apã cãlduþã
• Plãmãdeala obþinutã se bate pânã face bãºici, se presarã cu fãinã ºi se
lasã sã creascã la cãldurã, spre 1 orã
Aluat:
• Fãina rãmasã se cerne în copaie
• Când plãmãdeala a crescut, se amestecã cu fãinã, ulei ºi sare ºi se frãmântã,
turnând apã caldã, puþin câte puþin, pânã nu se mai lipeºte de
mâini
• Se lasã coca la dospit, cât e nevoie – 2-3 ore
• Aluatul se formeazã pâini ºi se dã la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas
Pâinea – reper simbolic. În gândirea tradiþionalã, pâinea ºi colacul
concentreazã o simbolicã în totalitate beneficã: bucurie, rodnicie, belºug, fertilitate,
puritate. Înscrise pe o axã comunã, aceste semnificaþii se acumuleazã
într-o energie simbolicã pe care omul se strãduieºte s-o capteze.
În obiceiurile populare tradiþionale, pâinea este adesea simbol al divinitãþii,
ceea ce o detaºazã într-o posibilã ierarhie a reperelor simbolice în cultura
popularã. Ea este identificatã cu anumite divinitãþi în secvenþe ale obiceiurilor
de Crãciun sau de Paºte, de înmormântare sau de comemorare a
morþilor, când pâine sau colaci, special modelaþi, primesc nume de divinitãþi
(Crãciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) ºi sunt oferiþi ca
ofrandã ritualã („jertfã“). Putem presupune practica de reprezentare prin
aluatul de pâine a unor divinitãþi (singurul aliment învestit cu aceastã calitate)
ca fiind anterioarã creºtinismului, care a identificat pâinea cu trupul lui Iisus
Hristos, precizând clar simbolismul ei.
Principalele faze ale îndelungatului proces de muncã al agricultorului
încep cu pâinea, prototipul efectului final al muncii în credinþa influenþãrii
magico-rituale a rodniciei pãmântului: în Bucovina se aºazã o pâine pe plug
sau pe prima brazdã trasatã; în Moldova se pune în coarnele boilor, la „pornitul
plugului“, o pâine sau un colãcel în formã de opt, iar în Dobrogea se
rupe o pâine sau un colãcel, pe ogor, în cornul plugului. În Moldoua, începutul
aratului de toamnã este însoþit de dãruirea de colaci sau pâine preparatã
din grâul obþinut la începutul seceriºului.
Încheierea muncilor agricole ºi începutul celorlalte faze de muncã au drept
simbol de asemenea, o pâine. În Transilvania, la ceremonia agrarã a cununii,
când alaiul secerãtorilor intrã cu buzduganul în casã, trebuie sã gãseascã pemasã o pâine. În Oltenia, când se face prima datã pâine din grâul nou, se preparã
un colãcel mic sau o pâine de care se leagã busuioc, sporiº sau alte flori.
Sunt scufundate în fântânã, dupã care se dau copiilor sa le mãnânce în credinþa
cã „grâul va fi spornic ºi curat”.
„Fãcutul pâinii“ sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale)
marcheazã, de fapt, intrarea în sãrbãtoare, purificând începutul perioadei
prin valenþele rituale ale aluatului ºi solemnizând timpul sãrbãtoresc prin
prezenþa pâinii.
Faza de pregãtire a preparãrii pâinii este marcatã de acte obligatorii –
femeia trebuie sã respecte cu câteva zile înainte interdicþii sexuale ºi alimentare
(sã finã post), trebuie sã se spele, sã-ºi schimbe cãmaºa ºi, mai ales, acoperitoarea
capului.
Prima fazã a transformãrii fãinii în pâine, cernutul, respectã reguli specifice
unui act ritual: el trebuie sã se realizeze dimineaþa în zori, „pe nemâncate“,
în deplinã tãcere.
Aceleaºi reguli priuind timpul ritual (zorii), starea de puritate cât ºi un anumit
comportament se impun ºi pentru aducerea apei necesare – apã „care
numai în aceste condiþii capãtã valoare magico-ritualã: „apa neînceputã
(uneori, „apa neînceputã“ este înlocuitã cu rouã).
Adãugarea sãrii, personificatã în unele credinþe populare ca „mama lui
Dumnezeu“ sau sfântã (numitã Sfânta dreptate), este de naturã sã mãreascã
puterile magico-rituale ale pâinii.
Nu mai puþin semnificativã este adãugarea fermentului. Simbol al forþei
vitale, prin care aluatul capãtã viaþã, „rãsare“, „înfloreºte“, „creºte“, fermentul
învie coca-ea „dospeºte“, devine „vie“. Coca reia, astfel, drumul
grãuntelui semãnat care rãsare, înfloreºte, creºte, fiinþã vie a cãrei dezvoltare
este urmãritã cu atenþie de cultivator.
Pe lângã unele formule de invocaþie, „frãmântatul“ aluatului , „muncitul“
lui presupune un mare efort. Cu cât pâinea este mai mult „muncitã“, cu atât
valoarea ei spiritualã creºte.
De observat cã aluatul capãtã conotaþii rituale direct legate ºi de statutul
de vârstã al aceleia ce îl frãmântã. O fetiþã micã pentru „turta ursitorilor“ (în
sate din lalomiþa, Olt sau Dolj), o fatã mare pentru colacul miresei ºi o femeie
bãtrânã pentru colacii de înmormântare sunt, în genere, categoriile de vârstã
ce îºi pun amprenta asupra virtuþilor magico-rituale ale aluatului.
O anumitã tehnicã ritualã, bazatã pe gesturi ºi formule consacrate aprinderea
cuptorului cu ramura de Arminden, când se coace pâinea din grâu nou,
stropirea cuptorului cu apã sfinþitã, trasarea unei cruci imaginare la gura cuptorului,
rostirea unor formule de invocaþie- însoþeºte trecerea prin foc a pâinii
(Marianne Mesnil numeºte aceastã prefacere trecerea de la „crud“ de la „primitiv“
sau „sãlbatic“, de la „natural“ – la „cult“ n.n.).
La scoaterea pâinii, credinþa spune: cuptorului trebuie „sã-i laºi ceva în
schimbul pâinii sã nu rãmânã gol, de aceea se pun lemne în cuptor sau un blid
cu apã sau doar se stropeºte cuptorul cu apã.