Papanasi

Fierþi (aºa-zis munteneºti):
• 2 ouã • 3 linguri griº • 1 linguriþã fãinã
• 2 linguri unt • pesmet destul • sare
• 300 g brânzã de vaci (scursã bine de zer)
• Se pune apã sãratã la fiert
• Se amestecã bine brânza de vaci, fãina, ouãle, griºul ºi sarea
• Se fac gãluºte turtite, se gãuresc cu degetul, se pun în apa clocotind
uºor
• Se prãjeºte pesmetul
• Când papanaºii se ridicã la suprafaþã se mai lasã sã fiarbã molcom (altfel
se sfãrâmã) încã 1 sfert de orã
• Se pune untul la cald
• Se scurg, se ung cu unt, se tãvãlesc în pesmet, se oferã cu zahãr ºi
smântânã
Prãjiþi (aºa-zis moldoveneºti):
• 2 linguri griº • 2 linguri fãinã • 2 ouã
• sare • unturã pentru prãjit
• 400 g brânzã de vaci (scursã bine de zer)
• Se separã gãlbenuºurile de albuºuri
• Se bat albuºurile spumã
• Se freacã bine brânza cu gãlbenuºurile, fãinã, griº, sare
• La sfârºit se adaugã albuºurile
• Se încinge untura
• Se fac gãluºtiºoare turtite de papanaºi, se gãuresc cu degetul, se pun la
prãjit, pe ambele pãrþi, pânã se rumenesc
• Se oferã cu zahãr ºi smântânã
Numai diminutive în bucãtãrioara românaºilor (dar ºi în invocaþiile religioase,
cã numai prin alint ºi grai dulce se-nduplecau marile puteri): tocãniþã,
furculiþã, turtiþe, papanaºi, sãrãþele, sãrmãluþe, slãninuþã, untiºor, chifteluþe,
plãcinþele, mititei, cârnãciori, frigãnele, castraveciori etc.
Ai zice cã sunt duioºi carpatinuþii, cã-ºi alintã bucãþicile, cã la miazã-nopticicã
de Dunãrica legendarã mâncãrica e dezmierdatã ca un copilaº foarte drãguþel!
Ori poate, freudiºorel, românuleþii vor sã ascundã sub drãgãlãºenii diminutivale
cât mãnâncã de fapt, adicã ca Haplea ºi ca lupii?! Cã în România am
auzit, mai ales, ca o obsesie, reþeta unicã a sensului vieþii: „Bã, cu asta rãmâi,
cu ce bagi în gurã ºi ce tragi pe ...“

Ciorba de spanac

Ciorba se face cu borº, zarzavat, roºii ºi vreo doi cartofi (sau ceva orez) cã,
subþiricã cum e verzitura, nu rezistã singurã-n fierturã.
• 1 kg spanac
• 1 litru borº
• 1 ceapã
• 1 pãstârnac
• 3 roºii (sau 200 ml bulion)
• 1 pahar smântânã
• verdeaþa: 1 legãturã leuºtean
• Spanacul se grijeºte bine, cã e plin de nisip: se spalã frunzã cu frunzã
în 2-3 ape, se scurge îndelung
• Zarzavatul – ceapã, morcov, pãtrunjel, pãstârnac – se toacã
• Cartofii ºi roºiile se taie cubuleþe
• Se pun toate la fiert, în 1 litru apã, cam 1 jumãtate de ceas, timp în
care
• Se fierbe borºul, separat
• Se toacã usturoiul
• Se amestecã dresul: smântânã, ou ºi 1 polonic de borº
• Se toacã verdeaþa
• Dacã zarzavatul a fiert, (ºi sigur a fiert!) se pun în ciorbã borºul ºi dresul
ºi se mai lasã sã clocoteascã bãtrâneºte vreo cinci minute
• Se presarã verdeaþa,se potriveºte de sare ºi piper, ciorba deja e
mâncabilã

SOS ROMÂNESC

• 1 lingurã unt (untdelemn) • lingurã fãinã
• 1 ceaºcã supã de carne • 1 ceapã
• 1 pahar suc de roºii • 1 linguriþã sare
• Se toacã ceapa mãrunt de tot
• Se încinge untul
• Se adaugã fãinã cu sare
• Când fãina a devenit strãvezie se pune ºi ceapã
• Dacã s-au rumenit amândouã, se stinge cu supã ºi se lasã sã fiarbã
pânã se leagã un pic
• Atunci se pune sucul de roºii ºi iarãºi fierbe pânã se face o pastã
„Românesc“, în româneºte înseamnã muntenesc, pe Sabar ºi Colentina.

Oua romanesti

Aceste ouã aºa-zis „româneºti“ se cheamã, de secole, „oeufs poches“. Vã
dau totuºi reþeta, care oricum nu-i a mea ºi, vai, nici nu ne aparþine, doar aºa,
ca sã respect un adjectiv, ºi pentru cã unii le ºi fac, ici ºi colo.
• 6 ouã • 1 l apã
• 50 ml oþet • 1 lingurã sare
• Se pun apa cu oþetul ºi sarea la fiert.
• Se sparg ouãle pe rând într-o ceaºcã, fãrã sã stricãm gãlbenuºul
• Le vãrsãm, de foarte aproape, ou cu ou, în apa clocotind
• Se scot, dupã douã minute, cu supiera
• O idee ar fi sã le aºezaþi pe foi de salatã verde sau în roºii scobite – dã
bine!
Oul, arhetip cosmogonic, simbol universal al naºterii, se raporteazã, dupã
pãrerea lui Mircea Eliade, nu atât la naºtere, cât la o re-naºtere repetatã dupã
modelul cosmogonic. „Simbol al nemuririi“, el face parte dintre simbolurile
reînnoirii naturii ºi vegetafiei, reprezentând o epifanie a creaþiei ºi, în cadrul
experienþei hierofanice, un rezumat al cosmogoniei. ,
„Soarele e dintr-un ou“, spun strãuechi credinþe româneºti, sintetizând
evantaiul simbolic al acestui aliment cu funcþii rituale marcante în multe obiceiuri.
Oul exprimã o simbolicã complexã, înscrisã în sfera naºterii ºi renaºterii
vieþii pe pãmânt. Aceastã simbolicã stã la baza obiceiului de a înþãrca copilul
cu ajutorul unui ou copt pus peste prag, de a oferi la nuntã mirilor un ou
(uneori presãrat cu zahãr), pe care trebuie sã-l mãnânce legaþi cu un ºtergar,
de a aºeza pe prag douã ouã, pe care mireasa trebuie sã le spargã cu piciorul
când intrã în casã, sau de a pune un ou în sicriu pentru cãlãtoria cea mare –
simbol al renaºterii prin moarte, idee proprie filozofiei populare.
Obiceiul larg rãspândit, conform cãruia în încheierea mesei bogate ce se
organizeazã la „lãsatul secului“ (ce marcheazã începutul perioadei de abstinenþã
alimentarã a postului) trebuie sã mãnânci un ou fiert „ca sã parã postul
uºor“, „ca sã treacã degrabã postul“, trimite la credinþa în vuirtuþile sale
regeneratoare.
Aceeaºi idee inspirã acte rituale din obiceiurile legate de muncã. „La 40 de
sfinþi, când se scoate plugul ºi dã sã iasã din ogradã, aruncã un ou pe sub
mâna stângã, peste boi sau dinaintea acestora... „ Felul în care rezistã oul este
semnul rezistenþei plugului ºi al succesului muncii începute. De asemenea,
când pleacã la semãnat pun în traistã un ou fiert (printre seminþe) sau pentru
recolta viilor „se îngropau ouã întregi sau se risipeau coji de ouã în rãscrucile
viilor la Paºte“.
Oul este elementul ce sacralizeazã actul „prinderii suratelor“ (în Vrancea),
24
„înfârtãþitul (Mehedinþi), „Mãtcãlãul“ (Banat), petrecerile cu mese comune pe
care cetele de feciori le organizeazã dupã colindat în Transilvania (la care
principalul fel de mâncare, „papa cea mare“, este preparatã din ouãle adunate
în timpul colindatului) sau mesele Junilor Braºovului, care „în lunea
Paºtilor merg pe la case dupã ouã, în special la casele cu fete mari“
Implicaþiile valenþelor oului în medicina popularã, ca ºi în practicile divinatorii
din noaptea de Anul Nou, au drept sursã credinþele în forþele benefice
concentrate în ou.

Paine

PÂINE
• 1 kg fãinã de grâu • 1 lingurã drojdie • 0,5 litri apã
• 1 linguriþã zahãr • 1 linguriþã untdelemn • 1 lingurã sare
Plãmãdealã:
• Drojdia se desface în puþinã apã caldã ºi o linguriþã de zahãr apoi e
amestecã cu 2-3 pumni de fãinã ºi puþinã apã cãlduþã
• Plãmãdeala obþinutã se bate pânã face bãºici, se presarã cu fãinã ºi se
lasã sã creascã la cãldurã, spre 1 orã
Aluat:
• Fãina rãmasã se cerne în copaie
• Când plãmãdeala a crescut, se amestecã cu fãinã, ulei ºi sare ºi se frãmântã,
turnând apã caldã, puþin câte puþin, pânã nu se mai lipeºte de
mâini
• Se lasã coca la dospit, cât e nevoie – 2-3 ore
• Aluatul se formeazã pâini ºi se dã la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas
Pâinea – reper simbolic. În gândirea tradiþionalã, pâinea ºi colacul
concentreazã o simbolicã în totalitate beneficã: bucurie, rodnicie, belºug, fertilitate,
puritate. Înscrise pe o axã comunã, aceste semnificaþii se acumuleazã
într-o energie simbolicã pe care omul se strãduieºte s-o capteze.
În obiceiurile populare tradiþionale, pâinea este adesea simbol al divinitãþii,
ceea ce o detaºazã într-o posibilã ierarhie a reperelor simbolice în cultura
popularã. Ea este identificatã cu anumite divinitãþi în secvenþe ale obiceiurilor
de Crãciun sau de Paºte, de înmormântare sau de comemorare a
morþilor, când pâine sau colaci, special modelaþi, primesc nume de divinitãþi
(Crãciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) ºi sunt oferiþi ca
ofrandã ritualã („jertfã“). Putem presupune practica de reprezentare prin
aluatul de pâine a unor divinitãþi (singurul aliment învestit cu aceastã calitate)
ca fiind anterioarã creºtinismului, care a identificat pâinea cu trupul lui Iisus
Hristos, precizând clar simbolismul ei.
Principalele faze ale îndelungatului proces de muncã al agricultorului
încep cu pâinea, prototipul efectului final al muncii în credinþa influenþãrii
magico-rituale a rodniciei pãmântului: în Bucovina se aºazã o pâine pe plug
sau pe prima brazdã trasatã; în Moldova se pune în coarnele boilor, la „pornitul
plugului“, o pâine sau un colãcel în formã de opt, iar în Dobrogea se
rupe o pâine sau un colãcel, pe ogor, în cornul plugului. În Moldoua, începutul
aratului de toamnã este însoþit de dãruirea de colaci sau pâine preparatã
din grâul obþinut la începutul seceriºului.
Încheierea muncilor agricole ºi începutul celorlalte faze de muncã au drept
simbol de asemenea, o pâine. În Transilvania, la ceremonia agrarã a cununii,
când alaiul secerãtorilor intrã cu buzduganul în casã, trebuie sã gãseascã pemasã o pâine. În Oltenia, când se face prima datã pâine din grâul nou, se preparã
un colãcel mic sau o pâine de care se leagã busuioc, sporiº sau alte flori.
Sunt scufundate în fântânã, dupã care se dau copiilor sa le mãnânce în credinþa
cã „grâul va fi spornic ºi curat”.
„Fãcutul pâinii“ sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale)
marcheazã, de fapt, intrarea în sãrbãtoare, purificând începutul perioadei
prin valenþele rituale ale aluatului ºi solemnizând timpul sãrbãtoresc prin
prezenþa pâinii.
Faza de pregãtire a preparãrii pâinii este marcatã de acte obligatorii –
femeia trebuie sã respecte cu câteva zile înainte interdicþii sexuale ºi alimentare
(sã finã post), trebuie sã se spele, sã-ºi schimbe cãmaºa ºi, mai ales, acoperitoarea
capului.
Prima fazã a transformãrii fãinii în pâine, cernutul, respectã reguli specifice
unui act ritual: el trebuie sã se realizeze dimineaþa în zori, „pe nemâncate“,
în deplinã tãcere.
Aceleaºi reguli priuind timpul ritual (zorii), starea de puritate cât ºi un anumit
comportament se impun ºi pentru aducerea apei necesare – apã „care
numai în aceste condiþii capãtã valoare magico-ritualã: „apa neînceputã
(uneori, „apa neînceputã“ este înlocuitã cu rouã).
Adãugarea sãrii, personificatã în unele credinþe populare ca „mama lui
Dumnezeu“ sau sfântã (numitã Sfânta dreptate), este de naturã sã mãreascã
puterile magico-rituale ale pâinii.
Nu mai puþin semnificativã este adãugarea fermentului. Simbol al forþei
vitale, prin care aluatul capãtã viaþã, „rãsare“, „înfloreºte“, „creºte“, fermentul
învie coca-ea „dospeºte“, devine „vie“. Coca reia, astfel, drumul
grãuntelui semãnat care rãsare, înfloreºte, creºte, fiinþã vie a cãrei dezvoltare
este urmãritã cu atenþie de cultivator.
Pe lângã unele formule de invocaþie, „frãmântatul“ aluatului , „muncitul“
lui presupune un mare efort. Cu cât pâinea este mai mult „muncitã“, cu atât
valoarea ei spiritualã creºte.
De observat cã aluatul capãtã conotaþii rituale direct legate ºi de statutul
de vârstã al aceleia ce îl frãmântã. O fetiþã micã pentru „turta ursitorilor“ (în
sate din lalomiþa, Olt sau Dolj), o fatã mare pentru colacul miresei ºi o femeie
bãtrânã pentru colacii de înmormântare sunt, în genere, categoriile de vârstã
ce îºi pun amprenta asupra virtuþilor magico-rituale ale aluatului.
O anumitã tehnicã ritualã, bazatã pe gesturi ºi formule consacrate aprinderea
cuptorului cu ramura de Arminden, când se coace pâinea din grâu nou,
stropirea cuptorului cu apã sfinþitã, trasarea unei cruci imaginare la gura cuptorului,
rostirea unor formule de invocaþie- însoþeºte trecerea prin foc a pâinii
(Marianne Mesnil numeºte aceastã prefacere trecerea de la „crud“ de la „primitiv“
sau „sãlbatic“, de la „natural“ – la „cult“ n.n.).
La scoaterea pâinii, credinþa spune: cuptorului trebuie „sã-i laºi ceva în
schimbul pâinii sã nu rãmânã gol, de aceea se pun lemne în cuptor sau un blid
cu apã sau doar se stropeºte cuptorul cu apã.

originals