Personal, prefer reþeta veche a bãtrânilor, cu multe cãrnuri amestecate. Dar
nu pot sã trec peste un clasic ºi nici sã vã las neinformaþi, prin omisiune vinovatã.
Mai mult, din prudenþã, voi cita pe simbolul gastronomiei româneºti (cã
veni vorba de clasici: nu înþeleg de ce excepþionala carte de bucate a lui
Negruzzi ºi Kogãlniceanu e într-o eclipsã atât de îndelungatã ºi nemeritatã!)
„Carne de vitã de la ceafã sau de la coadã, sau pulpã – capacul. La 1 kilogram
de carne un sfert seu gros ºi curãþat de piele. Carnea, împreunã cu seul,
se trece de douã ori prin maºina de tocat. Se adaugã în carne miez de franzelã
(de mãrimea unei lãmâi), muiat în mujdei de usturoi, sare, o linguriþã de mirodenii:
enibahar, chimen (dacã vrei), piper ºi o jumãtate linguriþã bicarbonat.
Frãmânþi pânã se face o pastã omogenã. Uzi cu apã un fund de lemn ºi palmele.
Suceºti câte o bucatâ pe masã pânã obþii forma cilindricã ºtiutã. Tai în
bucãþi potrivite ºi-i aºezi umezi pe-o farfurie. Îi pui la rece câteva ore. Pui grãtarul
încins, pe care ai aºezat un rând de mititei, la foc moale. Cât stau la foc,
îi învârteºti mereu, pânã se întãresc. Dupã ce s-au prãjit o serie, se servesc
într-un vas acoperit ºi încãlzit (altfel se sleiesc din cauza seului). În timp ce se
consumã o serie, se pune la foc seria urmãtoare. Prãjirea trebuie sã se facã
încet, ca sã nu „se pripeascã în exterior, rãmânând cruzi la mijloc“.
Aº putea încerca sã mã gândesc, cu tot dragul, la un vin bãubil din amintirile
mele de student culegãtor de struguri la Miniº: Burgund Mare. Se contura
ca un vin roºu de cupaj, dar, dupã lunga varã-toamnã a lui ’77, ºi ca un vin de
masã plãcut ºi floral.
Azi, ºtiu cã Burgundul a prins rãdãcinã nu numai în Banat, la Recaº ºi
Miniº, ci ºi în Moldova.