Ingrediente:
- maruntaie de pui
- un morcov
- patrunjel
- un sfert de kg de ceapa
- doua linguri de orez
- jumatate de kg de rosii sau pasta de rosii
Modul de preparare:
Supa de rosii se poate face in diferite feluri.
1. Se pun maruntaiele si partea osoasa taiata bucatele, sa fiarba cu 2 l apa rece. Cand fierbe se pune zarzavatul taiat sferturi mici si ceapa tocata marunt, putina sare. Cand toate sunt fierte (30-40 minute), se scoate zarzavatul si se pune 2 linguri orez si bulionul din rosiile fierte si strecurate. Daca carnea de pui este prea fiarta, orezul se fierbe separat in putina supa si apoi se adauga. Se potriveste de sare. Se serveste cu patrunjel tocat si o mica frunza de telina. Cine doreste poate sa o dreaga cu smantana si galbenus.
2. un morcov, un patrunjel, o cepa (toate mici) se rad prin razatoarea cu gauri mari si se calesc 3 minute in 3 linguri untdelemn. Se stinge apoi cu 2 l apa fierbinte si putina sare; dupa 1/2 ora se pune o lingurii orez si bulion dupa gust. Se lasa sa fiarba si cu orezul 20-30 minute. Se serveste cu patrunjel si o mica frunza de telina tocate.
3. Mai rapid se face din supa de zarzavat strecurata in care se adauga trei linguri orez la 2L supa, fidea fiarta separat si strecurata, galuste din faina si bulion dupa gust, patrunjel si telina tocate.